În cadrul săptămânii „Școala altfel’’ un grup de elevi ai claselor de specialitate din domeniul prelucrării lemnului de la Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” - Șendriceni, sub îndrumarea profesorilor Cerneleanu Mihail și Nichifor Nicolai, au vizitat în ziua de 10 aprilie Societatea Comerciala de industrializarea lemnului „EGGER” - Rădăuți.
În timpul vizitei efectuate, elevii au luat la cunoștință despre viitoarea lor meserie în domeniul prelucrarii lemnului. Elevii au rămas profund impresionați de gradul înalt de tehnologizare în ceea ce privește obținerea semifabricatelor din lemn. Totodată acestora li s-a prezentat pe larg modul în care societatea se preocupă de protecția mediului și dezvoltare durabilă. S-a parcurs integral circuitul materiei prime de la bușteanul de lemn pâna la produse pentru mobilier, amenajări interioare, construcții din lemn și parchet laminat. Din deșeurile reciclate și biomasa rezultată în urma prelucrărilor primare se obține energie electrică.