Dorohoi News Logo

Evaluare Națională 2014: Vezi subiectele la prima probă a examenului, limba și literatura română!

evaluare nationala

Elevii de clasa a VIII-a au susținut astăzi, 23 iunie 2014, începând cu ora 09:00 prima probă a examenului pentru Evaluarea Naţională, proba la limba și literatura română.

În lucrarea de astăzi, elevii au avut la primul subiect un text liric la prima vedere aparținând lui Ion Minulescu, „Rânduri pentru Anul Nou”, cu cinci cerințe pe baza acestuia, precum și o compunere în care să-și exprime opinia despre mesajul textului dat.

La cel de al doilea subiect, pe marginea unui text de Corina Zorzor, apărul în adevarul.ro, „Empatia, o abilitatea dobândită prin lectură”, au avut de formulat răspunsul la o serie de cerințe și de redactat o scurtă narațiune în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire organizată de școală, cu un scriitor contemporan.

Mâine, 24 iunie 2014, elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine proba scrisă la limba şi literatura maternă, iar miercuri va avea loc ultimul test din cadrul Evaluării Naţionale, proba scrisă la matematică.

Afişarea rezultatelor se va face pe data de 27 iunie, până la ora 16:00. Elevii nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţii până la ora 20:00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.

Ministerul Educaţiei va publica astăzi, la ora 15:00 baremul de corectare al lucrărilor. (Cristina B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web