Probele scrise la examenul de bacalaureat vor avea loc în perioada 30 iunie - 4 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 11 iulie.
în 30 iunie - probă scrisă la limba şi literatura română (comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările);
în 1 iulie - proba scrisă la limba şi literatura maternă (comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale);
în 2 iulie - proba obligatorie profilului şi specializării, respectiv: matematică - pentru profilul real din filiera teoretică, pentru toate profilurile din filiera tehnologică şi pentru profilul militar şi profilul pedagogic, specializarea învăţători-educatoare, din filiera vocaţională; istorie - pentru profilul umanist din filiera teoretică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională;
în 4 iulie - proba scrisă la alegere a profilului şi specializării; candidaţii pot opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate, pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe: fizică, chimie, biologie sau informatică (pentru profilul real din filiera teoretică, pentru profilul tehnic şi profilul resurse naturale şi protecţia mediului din filiera tehnologică şi pentru profilul militar din filiera vocaţională); geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie (pentru profilul umanist din filiera teoretică, pentru profilul servicii din filiera tehnologică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională);
în 7 iulie - afişarea rezultatelor (până la ora 12.00) şi depunerea contestaţiilor (între orele 12.00 şi 16.00); în 8-10 iulie vor fi soluţionate contestaţiile;
în 11 iulie - vor fi afişate rezultatele finale la prima sesiune a examenului de bacalaureat.
A doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2014 va avea loc în perioada 18-29 august, în 4 septembrie fiind programată afişarea rezultatelor finale.