Dorohoi News Logo

A sunat clopoțelul unui nou început de an școlar la Scoala Gimnazială Mihail Kogălniceanu Dorohoi - FOTO

Inceput de an scolar Mihail Kogalniceanu01

Este un an pus sub semnul aniversării, în contextul în care, la 1 noiembrie 2014, școala va împlini frumoasa vârstă de 25 de ani.

Pentru a 25-a oară, porțile școlii s-au deschis larg, primind cu căldură elevi, părinți, cadre didactice, invitați și oficialități. Cei  aproape 100 de bobocei ai claselor pregătitoare s-au alăturat, cu inimile vibrând de emoție, celorlalți elevi mai mari, care își manifestau bucuria de a-și revedea colegii, prietenii, dascălii, dar și nerăbdarea de a primi  darul înțelepciunii și al științei.

Într-un cadru festiv deosebit, marcat de prezența unor distinși  invitați, activitatea a debutat cu o slujbă religioasă. Sub fiorul binecuvântării divine, s-au rostit urări de bun venit, s-au adresat îndemnuri la muncă, perseverență, răbdare, s-a exprimat încrederea în performanță și calitate - atuurile consacrate ale acestei școli.

În acest moment încărcat de emoție, conducerea școlii a îndemnat la coeziune, profesionalism, dăruire și devotament în activitatea tuturor celor care constituie numele și renumele Școlii Gimnaziale Mihail Kogălniceanu, Dorohoi.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web