Directorii unităților de învățământ din județul Botoșani au fost convocați, joi, la o ședință de lucru de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean.
În debutul ședinței a fost prezent și Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care le-a vorbit profesorilor despre finanțările pe proiecte POSDRU.
După întâlnirea cu Ministrul, conducătorii unităților de învățământ și reprezentanții ISJ au dezbătut regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ, scrie stiri.botosani.
„Învăţământul botoşănean este foarte interesat să acceseze noi fonduri europene pentru revigorarea şcolii şi pentru dezvoltarea acesteia. Sunt şi probleme curente pe care le vom discuta cu directorii. Verificăm dacă până la această oră s-au constituit consiliile de administraţie conform noilor reglementări în vigoare şi problemele curente pentru această perioadă”, a spus Mihaela Huncă, şefa IŞJ.