Plini de emoție și îmbujorați de aerul iernatic de afară, elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Murariu” Cristinești au sărbătorit și anul acesta culorile și bogăția toamnei printr-un spectacol oferit colegilor și părinților, sperând ca prin acest elogiu să prelungească frumusețea de neasemuit a acestui anotimp. Devenită tradiție, „Sărbătoarea Toamnei” este aflată la cea de-a VI-a ediție, celebrată în fiecare an la sfârșitul lunii octombrie.
Elevii au urcat pe scenă omagiind în cântec și în versuri frumusețea și dărnicia toamnei, au realizat o paradă a costumelor și au dansat pe ritmuri de vals, transformând spectacolul într-o adevărată poveste de toamnă, ale cărei personaje au fost chiar ei. Au fost desemnate perechile câștigătoare la concursul de Miss și Mister Toamna la clasele primare și gimnaziu, ceilalți elevi fiind apreciați pentru efortul depus prin diplome de participare. Activitatea s-a bucurat din plin de sprijinul părinților, prezenți la spectacol și implicați în confecționarea manuală a costumelor.
Dăruirea cadrelor didactice, entuziasmul elevilor și recunoștința acestora pentru binecuvântările toamnei au condus la conturarea a ceea ce a fost, și anul acesta, „Sărbătoarea Toamnei” în cadrul Școlii Gimnaziale „Ioan Murariu” Cristinești. (prof. Jităreanu Bianca- Andreea)