Dorohoi News Logo

„PITICII” de la Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi în vizită la Biblioteca Municipală Dorohoi - FOTO

Gradinita Stefan Cel Mare Si Sfant Dorohoi_01

„Eminescu - poetul nepereche” vizita  preşcolarilor grupei „PITICII” de la Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi la Biblioteca Municipală Dorohoi

„O bibliotecă este un loc bun pentru că... acolo, într-o carte, poţi găsi  răspuns la întrebările tale”.

O mulţime de întrebări şi-au pus preşcolarii grupei „PITICII” în cadrul PROIECTULUI TEMATIC  „EMINESCU - POETUL NEPERECHE”.

La multe dintre ele au găsit răspuns la grădiniţă, pentru altele au avut nevoie de ajutor. Şi l-au găsit, în  cadrul Bibliotecii Municipale, în vizita de la finalizarea proiectului - în ziua de 15 ianuarie 2015, când activitatea a fost dedicată aniversării a 165 de ani de la naşterea „LUCEAFĂRULUI POEZIEI ROMÂNEŞTI”.

Cu inocenţa specifică vârstei, aceştia au surprins doamnele bibliotecare cu întrebări, dar şi cunoştinţe despre literatură, semnificaţia cărţii, poezie etc.

Au răsfoit apoi cărţi din Literatura pentru copii, din opera lui Eminescu şi au înţeles....

„Ce lucru uimitor este o carte! Este un dar pe care-l poţi deschide iar şi iar...”

Cu un moment poetic şi audiţia unor melodii (compuse pe versurile marelui poet) preşcolarii au încheiat activitatea dedicată poetului Mihai Eminescu.

(Preşcolarii au fost  îndrumaţi de prof. ANIŞOARA DOINIŢA DUPU - directorul grădiniţei, prof. VIORICA NEAUNĂ, prof. ALINA IONEL şi un grup de părinţi).

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web