Dorohoi News Logo

Înscrierile pentru programul MBA al Marymount California University sunt încă deschise

MBA al Marymount California University

Potenţialii studenţi care intră în contact cu Coordonatorul Programului pentru România în luna ianuarie pot beneficia de o bursă suplimentară de 10%.

Unul dintre cele mai atractive si accesibile programe de MBA, oferit de Marymount California University (MCU), este acum in România, prin Globaltraining, Local Learning Centre for MCU online MBA.

Programul de MBA al Marymount California se adresează absolvenţilor de facultate cu experienţă de lucru practică, furnizându-le conceptele economice necesare în adoptarea celor mai potrivite decizii de business, pentru a face faţă cu succes provocărilor specifice contextului actual, caracterizat de globalizarea economiei. Programul conectează într-un mod aplicativ instrumentele economiei, tehnologiei şi marketingului, cu dezvoltarea afacerilor de tip antreprenorial şi corporativ.

Parcurgând cursurile acestui program, studenţii vor dobândi abilităţi şi aptitudini esenţiale pentru a deveni business leaderi, printr-o explorare practică şi relevantă a mediului managerial de astazi. Astfel, absolvenţii acestui program vor putea să:
    - îşi dezvolte propria filozofie de leadership;
    - demonstreze o abordare argumentativă în luarea deciziilor;
    - definească şi analizeze o problemă organizaţională, identificând soluţii sustenabile de rezolvare;
    - se auto-motiveze şi să-i motiveze pe membrii echipei pe care o conduc să obţină cele mai bune rezultate în contextul dat;
    - integreze consideraţii de ordin cultural, tehnic, economic şi global în analiza oportunităţilor de afaceri.

“Suntem fericiţi că putem să-i susţinem pe cei dornici de dezvoltare profesională continuă şi mediul de afaceri din România, printr-un program de MBA atât de aplicat, cunoştinţele dobândite de cursanţi putând fi utilizate în practică imediat. Expertiza profesorilor este globală, echipa de lectori fiind formată, în prezent, exclusiv din profesori străini. În calitate de centru de pregătire pentru acest program în România nu putem interveni asupra procesului educaţional, garantând astfel 100% calitatea americană pentru un program livrat în Europa”, spune Adela Şova, Coordonatorul Programului MCU MBA în România, Head of Globaltraining Romania.

Cursurile, predate în limba engleză, se desfăşoară pe parcursul a 22 de luni, în sistem mixt, atât on-line cât şi în format tradiţional, la clasă, in Bucureşti. Costul programului este de 8.350 euro. Există scheme de plată flexibile şi se oferă burse parţiale de studiu. Programul este accesibil şi studenţilor din afara Bucureştiului, cursurile predate în clasă desfăşurându-se în weekend.

Pentru seria din primăvara lui 2015, înscrierile sunt încă deschise.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web