Dorohoi News Logo

Dorohoi - Parteneriat Educational : „Lumina Sfântă a Învierii”

LUMINA SFANTA A INVIERI

Expresivitatea și creativitatea ca valori formative ocupă un loc foarte important în dezvoltarea personalității copilului.

Odată cu venirea acestuia în grădiniță, experiența preșcolarului se îmbogățește stimulând dorința de comunicare și de cunoaștere.

Astăzi, printr-un parteneriat educațional realizat între Școala cu clasele I-VIII nr.8 ”Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Clubul Copiilor și Elevilor Dorohoi, Biserica Nașterea Maicii Domnului Broscăuți și Grădinița cu program prelungit nr. 9 ”Ștefan Mare și Sfânt” Dorohoi, s-a desfășurat o activitate pe tema ”Lumina Sfântă a Învierii”.  Implicați au fost elevii clasei a IIIa – învățător Laura  Munteanu – cu sceneta ”Lumina Sfântă a Învierii” sub îndrumarea profesorului Gabriel Tipișcă și preșcolarii grupei pregătitoare, îndrumați de  managerii grupei – prof. Lenuța Burlacu și prof. Anca Ioana Crețu – care au participat cu un colaj de cântece și poezii religioase.

Părintele Ionuț Crețu a  transmis un mesaj către copii îndemnându-i să promoveze cele mai importante valori dintre care și dragostea de Dumnezeu.

Copiii au primit de la Iepuraș ouă de ciocolată – simbol al Sf. Paște – iar în final doamna Anișoara Doinița Dupu – directorul Grădiniței cu program prelungit nr.9 ”Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi – a transmis mesajul ca Sfintele Sărbători Pascale să bucure inimile bunicilor, părinților,  copiilor și cadrelor didactice. (DorohoiNews.ro)

HRISTOS A ÎNVIAT! 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web