Dorohoi News Logo

Propunere legislativă a unui senator PSD: Directorii de şcoli să fie aleşi prin votul profesorilor

directori_scoli

O iniţiativă legislativă de modificare a Legii educaţiei depusă de senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu prevede ca directorii şi directorii adjuncţi ai şcolilor să fie numiţi în funcţie în urma alegerii acestora de către Corpul profesoral al unităţii de învăţământ, cu un mandat de patru ani.

Iniţiativa legislativă, care a fost depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor ca primă cameră sesizată, prevede modificarea articolului 257 al Legii educaţiei naţionale 1/2011 şi stabileşte că funcţia de director şi director adjunct al unităţilor şcolare poate fi ocupată de cadre didactice titulare membre ale Corpului naţional de experţi în managementul educaţional, „în urma alegerii acestora de către membrii Corpului profesoral al respectivei unităţi de învăţământ, pentru un mandat de patru ani", numărul mandatelor fiind nelimitat. integral pe mediafax.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web