La Școala Gimnazială „AL. I. Cuza” din Dorohoi au fost sărbătorite primele 100 de zile de școală a elevilor din clasa I Step by Step, înv. Bradu Rodica și Bradu Vasile.
Această alternativă educațională pune accent în mod special pe sărbătorirea unor evenimente importante din viața micilor școlari, cum ar fi ziua de naștere a fiecărui elev sau sărbătoarea celor 100 zile de școală.
Aceste manifestări ce țin de filozofia, principiile și practicile proiectului Step by Step vizează în mod special centrarea demersului educațional pe copil, implicarea familiei ca participant activ în parteneriat cu școala, în procesul decizional privind educația propriului copil, crearea unui mediu de studiu bazat pe respect reciproc și pe principii democratice.
Agenda zilei a avut ca puncte de atracție:
· Întâlnirea de dimineață
· La rubrica noutăți, prezentarea colecțiilor de 100 de obiecte realizate de fiecare elev;
· Lucru pe centre, moment mult așteptat de copii;
· Program artistic
· Moment festiv
Tuturor celor ce s-au implicat și au venit în ajutorul nostru le mulțumim din tot sufletul și le promitem că nu-i vom dezamăgi în așteptările lor privind rezultatele școlare ale elevilor noștri.