Bucuria profesorii botoşăneni a durat doar de opt luni referitor la plata salariilor majorate de către instanţă. Guvernul şi-a asumat, luni, răspunderea pe legea privind salarizarea cadrelor didactice şi se aşteaptă ca la sfârşitul acestei luni, cel târziu începutul lunii viitoare, acest act să intre în vigoare. După intrarea în vigoare a legii, salariile cadrelor didactice vor ajunge la nivelor celor din 2007.
“În mod normal, legea intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Drept urmare, cel puţin pentru o parte din luna aprilie, salariile sunt cele existente deja în şcoli. Practic, începnd cu intrarea în vigoare a legii, salariilor vor fi micşorate, fiind aduse la nivelul salariilor din 2007. Este posibil ca legea să intre în vigoare la sfârşitul lunii aprilie sau posibil începutul lunii mai. Asta depinde acum dacă va fi depusă o sesizare privind constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea legii la Curtea Constituţională de către partidele din opoziţie“, a precizat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani.
Acesta a precizat că procesele declanşate la nivelul judeţului prin care cadrele didactice au primit încă 33% la salariu prin deciziile judecătoreşti nu au fost inutile. Axinte susţine însă că în rândul cadrelor didactice există un grad mare de nemulţumire la ora actuală.
“Procesele au fost pentru a ne apăra anumite drepturi, drepturi care erau stabilit de altfel prin lege, şi faptul că ni s-a făcut dreptate este un lucru important, chiar dacă Guvernul actual nu vrea să ţină cont de aceste hotărâri“, a adăugat Axinte. (DorohoiNews.ro)