Excursia este o activitate didactică bazată pe interdisciplinaritate şi munca în echipă. Conţinutul didactic al excursiilor este mult mai flexibil şi mai variat decât al lecţiilor desfăşurate în sala de clasă, elevii participând cu multă bucurie şi optimism la aceste acţiuni, lărgindu-şi în acest fel orizontul de cunoştinţe prin contactul direct cu realitatea.
Prin mijloacele atrăgătoare pe care le are la dispoziţie, excursia înviorează activitatea şcolară, stimulează curiozitatea de a descoperi noi fenomene, formează atitudini pozitive.
Elevii din clasei I A de la Şcoala Gimnazială “M. Kogălniceanu” Dorohoi coordonaţi de prof. Daniela Ionescu au organizat în Săptămâna “Şcoala Altfel” o excursie tematică – “Meseria, brăţară de aur”, excursie ce a avut ca obiectiv cultivarea sentimentului de preţuire şi respect pentru munca depusă de cei care fac anumite meserii. Unităţile vizitate, S.C. Arta Sticlei SRL, S.C. Spicul SRL (Ferma de animale- Lişna/Suharău, Fabrica de brânzeturi, Brutăria) i-au încântat pe copii iar ospitalitatea gazdelor a fost peste măsura aşteptărilor.