Învierea Domnului este, fără îndoială, evenimentul de importanţă covârşitoare pentru mântuirea sufletelor noastre. Sfintele Paşti constituie biruinţa vieţii asupra morţii realizată în persoana Mântuitorului Hristos.
Această bucurie o trăim fiecare din noi atunci când ne adresăm unul faţă de altul cu vestea mântuitoare: „Hristos a înviat!” Clopotele o repetă în văzduhuri, preoţii o cântă în altare. Pare că şi păsările ciripesc în graiul lor şi mugurii ce se deschid pe ramuri o mărturisesc, ca şi zefirul cald de primăvară, iar de pe buzele credincioşilor din lumea întreagă răsună, ca un sfânt ecou, mărturisirea de credinţă: „Adevărat a Înviat!”.
Cu prilejul acestei mari sărbători a creştinătăţii, Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” - Grădiniţa cu Program Normal nr. 4 Dorohoi, va invită să participaţi la cea de-a treia ediţie a Concursului Naţional „Minunea Ȋnvierii”. Concursul este însctis în CAER la poziţia 17 şi este fara taxă de participare şi se adresează preşcolarilor, elevilor de la clasa pregătitoare şi şcolarilor de clasele I-IV. Vă aşteptăm să ȋmpărtăşiţi cu noi din frumoasa dumneavoastră activitate cu copiii. (prof. Mariana Chiţu)
ClicK AICI pentru Fișa de înscriere și acord
ClicK AICI pentru Regulament