Liceul „Regina Maria” din Dorohoi va beneficia de un microbuz școlar în cea de-a doua etapă a unui program dezvoltat de Guvernul României la nivel național, început în anul 2013.
Programul vizează achiziţia a peste 2200 de vehicule pentru dotarea primăriilor şi a unităţilor sportive din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului şi a Ministerului Educației.
Mijloacele de transport vor fi destinate în principal elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu. De asemenea, vor fi utilizate și pentru transportul copiilor de la liceele sportive pentru deplasarea la competiţii.
În cadrul acestui lot de livrări ale microbuzelor școlare Liceul „Regina Maria” a primit unul din cele cinci microbuze cu câte 16+1 locuri pentru liceele sportive din județul Botoșani.
În luna iunie a acestui an va urma achiziționarea și livrarea celui de-al treilea și ultim lot de microbuze școlare, prin care vor fi acoperite toate cererile din județul Botoșani, astfel încât toți elevii botoșăneni vor avea o posibilitate civilizată de transport către unitățile școlare.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.