Perspectiva reintroducerii uniformei în şcoli naşte controverse printre elevi, părinţi şi profesori. Un proiect de lege care a trecut deja de comisia de specialitate din Camera Deputaţilor, iar în sesiunea din această toamnă ar trebui să intre în dezbaterea plenului.
Parlamentarii vor să îi oblige pe elevi să poarte semnul distinctiv al şcolii la care învaţă. Iniţiatorii scriu că ar putea fi vorba despre uniformă sau măcar o eşarfă. Se lasă la latitudinea Consiliului de Administraţie al şcolii cum va arăta uniforma. „Nu discutăm despre uniforme obligatorii în toată ţara, ci despre o uniformă pesonalizată, a fiecărei şcoli. E un lucru pozitiv, fiecare elev ar trebui să fie mândru de apartenenţa la şcoala la care învaţă. Universităţi celebre din lume au propriile uniforme, astfel încât elevii să fie responsabili şi mândri de apartenenţa la şcoala respectivă. Dacă nu eşti mândru de liceul la care eşti, poţi să te îmbraci în jeans rupţi”, explică deputatul Marius Nicoară, unul dintre iniţiatorii legii.
Costurile, împărţite între părinţi şi primărie
Primii care se opun sunt chiar elevii. Consiliul elevilor ameninţă cu plângeri la Avocatul Poporului în cazul în care proiectul de lege este adoptat. Ei cer ca, fără acordul elevilor, nimeni să nu fie obligat să poarte uniformă. Părinţii fac front comun cu profesorii şi spun că iniţiativa e binevenită, pentru că elimină diferenţele dintre copii la şcoală. Iar costurile unei uniforme sunt mai mici decât ale ţinutelor de fiecare zi de la cursuri. „Părinţii ar trebui să contribuie cu ceva la cumpărarea uniformei, restul banilor ar trebui să vină de la şcoală, prin primărie. Consiile Locale ar trebui să sprijine realizarea acestor uniforme”, explică Marius Nicoară.
În Capitală şi în oraşele mari, cele mai multe şcoli au obligativitatea purtării uniformei pentru elevii de şcoală primară. La nivelul gimnaziului, însă, le numeri pe degete. Şi mai puţine sunt liceele. Printre ele este însă Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Capitală şi Liceul Internaţional din Constanţa. Integral pe jurnalul.ro