Dorohoi News Logo

Investiția merge mai departe: Laboratoare moderne la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava - FOTO

Conferinta USV_02

Amfiteatrul Dimitrie Leonida din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava a găzduit luni, 7 septembrie 2015, ora 11:00, o nouă conferinţă de presă care a avut drept subiect prezentarea stadiului actual de implementare a proiectului „Centrul integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control” (Acronim MANSiD).

Valoarea totală a proiectului este de 31.460.699 lei, din care asistență financiară nerambursabilă acordată de FEDR este de 26.823.391,97 și cea acordată Guvernul României este de 4.637.307,03. Proiectul se implementează pe o durată de 9 de luni, începând cu 10 aprilie 2015.

Obiectivul general al proiectului este creșterea capacității de cercetare-dezvoltare și inovare multi-disciplinară și inter-disciplinară prin dezvoltarea infrastructurii specifice și atragerea de tineri cercetători și specialiști de înaltă calificare, atât pentru Universitate cât și pentru firmele care au departamente de cercetare și dezvoltare în zona de Nord-Est a României.

Laboratoarele componente abordează următoarele direcții de cercetare:

L1. Laborator de materiale avansate multifuncționale
L2. Laborator pentru nanotehnologii de stocare și procesare a informației
L3. Laborator pentru cercetări avansate privind caracterizarea materialelor metalice şi nemetalice
L4. Laborator pentru cercetări privind finisarea magneto-reologică a materialelor utilizate în industria optică, electronică şi a materialelor ceramice si compozite
L5. Laborator pentru cercetări privind tehnologiile avansate de prelucrare cu roboți şi sisteme flexibile
L6. Laborator de cercetări privind tehnologiile performante de fabricație si management integrat
L7. Laboratorul de mașini inteligente și vizualizarea informației
L8. Laborator de dezvoltare a aplicațiilor distribuite de monitorizare şi control a proceselor industriale
L9. Laborator de cercetări privind sistemele de simulare, integrare şi testare „hardware-in-the-loop”- HIL pentru controlul prototipuri rapide
L10. Laboratorul de inventică și transfer tehnologic
L11. Laborator de incubare a afacerilor

„În acest moment avem cam două săptămâni de iîntârziere în implementarea proiectului din cauza mai multor controale pe care le-am avut. Cert este că am trecut cu bine de aceste controale și tragem tare pentru a recupera acest timp. Este greu cu resursa financiară, contractarea creditelor, finanțările și prefinanțarea. La mijlocul lunii septembrie ar trebui să fie clar ce licitații sunt acceptate ca să putem mobila laboratoarele, iar la finalul lunii octombrie vom avea un laborator modernizat, finalizat, care va putea fi prezentat.”, a declarat prof. univ. dr. Mihai Dimian. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web