Dorohoi News Logo

Elevii care copiază la evaluarea naţională nu pierd dreptul de a se înscrie la liceu

copii-care-invata

Elevii care termină anul acesta clasa a VIII-a se vor putea înscrie la liceu după ce vor susţine două sau trei examene, de la caz la caz, la evaluarea naţională. Materiile la care vor fi examinaţi în scris sunt: limba şi literatura română - 20 iunie, limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale) - 21 iunie şi matematica - 22 iunie. Nota de admitere la liceu este media aritmetică între cea generală la Evaluarea Naţională şi media generală de absolvire a claselor  V - VIII.

Elevii care vor fi prinşi copiind la Evaluarea Naţională sau vorbind cu alţi colegi în timpul examenelor vor primi nota 1. Acest lucru nu îi va împiedica însă să se înscrie la liceu. "Media generală la Evaluarea Naţională va fi calculată, indiferent dacă una sau mai multe din notele obţinute la evaluarea naţională sunt inferioare notei cinci", au precizat reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Copiii care vor obţine una sau mai multe note de 1 la evaluare riscă să aibă o medie generală mică şi să intre la un liceu mai prost cotat.

Fără bani sau cadouri la profesori
Cei care participă la examenele de la evaluarea naţională nu au voie să ofere profesorilor bani sau cadouri în speranţa că aceştia vor fi mai indulgenţi. "Depinde de la caz la caz, dacă elevii vor oferi două sticle de apă sau o cafea profesorilor e ok, interzise sunt cadourile consistente. Dacă vom fi sesizaţi că au fost oferite daruri cadrelor didactice, vom face o cercetare administrativă şi vom lua măsurile de rigoare. Putem merge până la înlocuirea cadrului didactic vinovat din comisie", spune Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Elevii din clasele a VIII-a, atât din învăţământul de stat cât şi cel privat, vor putea susţine examenele de evaluare naţională fără a plăti vreo taxă.
Potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei, Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune.

Cine se poate înscrie
La Evaluare se pot înscrie absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă şi  cele anterioare, care nu au participat la nicio sesiune la unul din examenele naţionale: de capacitate, teste naţionale, teze cu subiect unic sau evaluare naţională. Înscrierile au loc în perioada 13-15 iunie.
Elevii români care au studiat în străinătate se pot înscrie la Evaluarea Naţională numai după echivalarea studiilor şi promovarea examenelor de diferenţă.
Probele scrise pentru Evaluarea Naţională vor începe la ora 9, după ce se vor deschide plicurile sigilate cu subiectele. Elevii nu au voie să intre în sală cu niciun fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Cei care nu vor respecta aceste indicaţii şi vor fi prinşi vor primi nota 1.
Rezultatele vor fi afişate pe 24 iunie, iar până la ora 18 a aceleaşi zile se pot depune eventualele contestaţii care vor fi rezolvate între 25 şi 26 iunie, iar pe 27 iunie se vor afişa rezultatele finale.

Înscrierea la liceu

Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, a celor care solicită înscrierea în învăţământul special şi a celor care candidează pe locurile speciale pentru romi) se face prin repartizare computerizată.
Se ţine cont de ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, pe baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat. (DorohoiNews.ro)
 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web