Ce e copilăria fără MoșCrăciun? Ce sunt sărbătorile fără bucuria de a dărui? Elevi inimoși de la Liceul „Regina Maria” Dorohoi au continuat tradiția generațiilor anterioare si au oferit dulciuri și jucării copiilor de la Școala și Grădinița de la Stânca, comuna George Enescu.
Este al 9-lea an consecutiv de parteneriat între cele două instituții, un parteneriat de suflet în care elevi mai mici și mai mari se învață reciproc lecția bucuriei de a colinda, de a dărui, de a face oamenii din jur fericiți. Ne regăsim în fiecare an cu aceeași emoție și simțim că sărbătorile trebuie să înceapă de lacolindele copiilor care îi asteaptă în fiecare an, negreșit, pe elevii Reginei.
E capăt de an, sarbatorile trec şi vin, încărcând lumea de mai multă lumină. E minunat să petrecem împreună cu familia, să le facem bucurii celor dragi, e divin să dăruim. Acum, poate mai mult ca oricând, tot ce e mai bun înnoi se ridică la suprafaţă. De ce să nu extindem această stare benefică şi asupra celor din jurul nostru, oameni mici cu zâmbet sincer și care ne amintesc întotdeauna de simplitatea și bucuria de a trăi ? E imposibil ca iubirea să nu nască iubire şi recunoştinţă!
„Am răspuns afirmativ propunerii dirigintelor noastre, iar clasele de Filologie și Științe sociale au redescoperit azi bucuria de a dărui. Continuăm astfel o tradiție a liceului și le transmitem colegilor mai mari ca nu îi vom dezamăgi pe copiii de la Stânca, așa cum ne-au rugat când au părăsit băncile Reginei. Ce oameni frumoși, ce învățători dedicați am descoperit astăzi acolo! Și mai ales, în graba asta de-a crește, ce emoționant a fost să ne amintim că am fost și noi ca ei!” (Ștefan Alexandru Grigoriu, clasa a IX-a E)