În fiecare an, de 15 ianuarie, întreg poporul român aniversează nașterea celui mai reprezentativ poet al neamului său, Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu. Cum este și firesc, în această zi, fiecare dintre noi trăim la cote semnificative mândria de a fi român, atitudine cu atât mai justificată cu cât ea este argumentată și de faptul că nașterea poetului este legată în mod direct de meleagurile județului nostru. Poate de aceea, mai multca în alte locuri, în aceste zile au loc numeroase activități culturale care cinstesc memoria celui mai iubit poet român.
Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” se aliniază la rându-i acestui eveniment, organizând în această zi de 15 ianuarie 2016 un concurs de creație și recitare intitulat „DOR DE EMINESCU”, activitate ce a ajuns deja una obișnuită și așteptată de toată lumea din cadrul acestui liceu, conectând interesul major al inițiatorilor acestui proiect - prof. psih. Simona Drâmbă, prof. Luisa Chicireanu și nu în ultimul rând conducerea liceului, cât și a tuturor elevilor care au avut prilejul să participe cu creații proprii la un concurs ce le-a adus la final diplome, premii, dar și trofeul care a răsplătit talentul și motivația cu care elevii au abordat acest concurs. Au fost acordate mențiuni copiilor care au arătat înclinații poetice, locul III i-a revenit elevului Irin-Mugur Maranciuc cu poezia „Suferință de toamnă”, locul II elevei Giosu Alexandra cu poezia „Eminescu”, iar merituoasa câștigătoare a acestui concurs a fost eleva Mălina Filip-Hrițcu cu poezia „De ce nu vii?”, care și-a adjudecat și trofeul pentru recitare eminesciană cu poezia „Luceafărul”.
Așa cum Eminescu, prin geniul său poetic ne înalță spre universalitate, creând prin opera sa aspirații dintre cele mai înalte, trimițându-ne cu simțirea spre mărețe idealuri, nouă, care astăzi îi cinstim geniul, ne revine obligația de a-i măsura strălucirea în numărul de momente prin care să cultivăm aducerea aminte și recunoștința. Prof. psih. Simona Drâmbă