Dorohoi News Logo

Ziua Culturii Naționale sărbătorită prin muzică și poezie la Ibănești! - FOTO

ibanesti10

Sala Căminului Cultural din comuna Ibănești a fost neîncăpătoare vineri, 15 ianuarie 2016: părinți și copii, bunici și nepoți s-au reunit pentru a sărbători Ziua Națională a Culturii și pentru a aduce un omagiu celui mai iubit poet român – Mihai Eminescu.

În spiritul tradiției românești, îmbrăcați în straie populare de sărbătoare, elevii Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din Ibănești au deschis spectacolul intitulat „Dor de Eminescu” cu un recital de poezii din creația eminesciană. Alături de dna Director prof. Magopeț Mariana și coordonați de prof. Pânzariu Marius, Brândușeru Daniela, Berechea Mihaela, Alboiu Lucia, Cociu Elena, Aștefănesei Daniela, Lavric Camelia, elevii au susținut un program artistic în careau evocat cele mai importante momente din viața marelui poet, au interpretat și au cântat cele mai frumoase poezii eminesciene. Universul sonor al creațiilor eminesciene a fost pus în scenă de glasul fluierului și gingășia interpretării versurilor.

Elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Dumbrăvița au reușit să împletească într-o atmosferă sonoră aparte, textul poetic eminescian cu notele muzicale. Muzicalitatea versurilor au răsunat armonios pe acorduri de vioară, pian, contrabas și chitară.

Cele 98 de strofe ale celebrului poem „Luceafărul” au prins viață prin glasurile elevilor care au recitat cu măiestrie frumoasele versuri. Programul artistic a fost coordonat de prof. Culiceanu Georgeta, Bolohan-Suhariuc Maria, Corduneanu Ciprian, Doroftea Valentina, Racu Lorena – reprezentantă a Comitetului de părinți.

Prezent la această manifestare cultural-artistică, primarul comunei Ibănești, dl. ing. Romică Magopeț a felicitat cadrele didactice organizatoare și elevii care au susținut frumosul spectacol: „Vă felicit pentru momentele frumoase pe care le-ați susținut astăzi. Ați reușit să transmiteți emoție și dragoste prin vers și cântec. Sensibilitatea și expresivitatea versurilor interpretate ne-au făcut să fim astăzi mai aproape de Eminescu. Mihai Eminescu a fost și este cel mai mare scriitor din literatura română. La 166 de ani de la nașterea sa, ne înclinăm cu respect în fața contribuției enorme pe care a adus-o literaturii românești. Felicitări și mult succes!”

La final, dl. primar a premiat munca și efortul depus de elevi cu diplome și cărți.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web