Ca în fiecare an, pe 24 ianuarie, elevii și cadrele didactice din școala noastră, sărbătoresc Unirea înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza la 1859, moment hotărâtor pentru acest popor, când Moldova şi Ţara Românească au ales să fie împreună o singură ţară, acesta fiind primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar.
După 157 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne face din nou să retrăim, ceea ce s-a întâmplat în acele vremuri și să apreciem efortul făcut de strămoșii noștri pentru tot ceea ce înseamnă astăzi România.
Activitatea a constat în prezentarea semnificației zilei de 24 ianuarie, punerea în scenă a piesei de teatru „Moş Ion Roată şi Unirea”, recitarea unor poezii și interpretarea unor cântece patriotice de către corul școlii.
Momentele petrecute împreună au întărit convingerea că avem nevoie mai mult decât oricând, să fim uniți, să ne ajutăm și să realizăm lucruri frumoase.