Dorohoi News Logo

Dorohoi: Concurs Național de Creație Plastică „De la suflet la suflet, Sfintele sărbatori de Paști’’ - ediţia a VI a - FOTO

Concurs National de Creatie Plastica

Școala de astăzi nu mai cere individului doar cunoștințe teoretice şi profesionale, ea solicită abilitatea de a trăi împreună cu ceilalți într-o comunitate utilă şi solidară. Sărbătorile sunt un prilej de bucurie, de împacare sufletească, lumina sfantă călăuzindu-ne spre o viață mai bună.              

Participarea a 137 şcoli din 34 judeţe și Republica Moldova, cu implicarea unui număr de 2043 elevi, coordonaţi de 701 cadre didactice şi curiozitatea copiilor de a afla cât mai multe despre obiceiurile şi tradiţiile de Paşti, ne-a mobilizat în organizarea ediţiei a-VI-a.

Copiii iubesc aceastǎ sărbătoare nu pentru latura ei religioasă, ci pentru latura laică–venirea iepurașului, cu cadouri și de aceea cu ajutorul acestui concurs vom încerca să sădim în sufletele lor iubire pentru Dumnezeu și semeni.

Emoția prilejuită de această sărbătoare poate fi ilustrată prin culoare, sau diferite creații ale elevilor, antrenând un număr cat mai mare de elevi cu înclinații artistice, creative, imaginație, talent,
sensibilitate. Implicarea copiilor în derularea acestui proiect va conduce la conștientizarea faptului că tradițiile trebuie păstrate și transmise mai departe.

Scop:
Implicarea în activități extrașcolare vizând integrarea şi socializarea elevilor cu dizabilități.

Obiective:
- Stimularea mentală, dezvoltarea  amplă a abilităților elevilor cu dizabilități prin activități creative;
- Dezvoltarea unor atitudini și practici la nivelul populației școlare prin intermediul concursurilor;
- Stimularea competiției;
- Identificarea elevilor cu talent plastic;
- Stimularea capacității creative pentru realizarea unor produse decorative cu ocazia Sărbatorii Pascale;
- Atragerea părinților pentru implicarea în educația propiilor copii;

GRUP TINTA:
Elevii din Școlile Speciale şi elevii cu C.E.S. integraţi în învǎţǎmântul de masǎ, din țară.

Sectiuni:
- Pictura;
- Grafica (desen);
- Colaj;
- Felicitari;

Activitati propuse, în ordinea în care se vor desfasura:
- 14 ianuarie 2016, seminar de informare, lansarea proiectului, concursului;
- 15 ianuarie – 21 februarie 2016, mediatizarea concursului
- 22 februarie – 10 aprilie 2016, înscrierea școlilor, primirea lucrărilor;
- 11 – 15 aprilie 2016, jurizarea lucrărilor;
- 16 aprilie – 13 mai 2016, stand expozițional la Casa Corpului Didactic Botoșani;
- 21 aprilie 2016,ora 12.00, premierea participanților în cadrul unei festivități organizate la Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi;
- 15 aprilie – 24 iunie 2016, expedierea diplomelor, adeverințelor de participare atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice îndrumătoare pe adresa indicată de fiecare școală în formularul de înscriere.

Coordonatorii concursului:
prof. Chiţac Iulia, e-mail: [email protected]
prof.Constantin Mihai, e-mail: [email protected]

CLICK AICI pentru Regulamentul de organizare

CLICK AICI pentru Proiectul de parteneriat

CLICK AICI pentru Formularul de înscriere

Aşteptăm lucrările acestor copii, cu mare interes !

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web