La încheierea proiectului socio-educațional “Să spargem tăcerea” se desfășoară în perioada 3-4 iunie 2011 o serie de activități, ce includ venirea delegației franceze.
Vineri, 3 iunie 2011 începând cu ora 10.00,delegaţia va fi primită la Primăria municipiului Dorohoi, urmând o întâlnire de lucru cu reprezentanţii instituţiilor comunităţii locale implicate în activităţi de protecţia copilului cu tema: Schimb de bune practici şi strategii privind protecţia copiilor în faţa abuzurilor la Cholet şi Dorohoi, în Aula “Dimitrie Pompeiu”a Colegiului Național „Grigore Ghica”. De la ora 12.30 se va vizita expoziţia concurs cu tema „Universul copilăriei” organizată în cadrul proiectului şi acordarea premiilor câştigătorilor, la Casa de Cultură din Dorohoi. Vizitarea Centrului de zi pentru susţinerea copiilor dezavantajaţi social Jurjac va începe la ora 14.30, iar de la ora 15.30 un grup de elevi va prezenta o dezbatere în cadrul proiectului în Aula “Dimitrie Pompeiu”a Colegiului Național “Grigore Ghica.” Ziua se va încheia cu un spectacol dedicat Zilelor copilăriei susţinut de „Clubul copiilor şi elevilor” şi Ansamblul Mugurelul de la ora 18.00 la Sala Teatrului.
A doua zi, sâmbătă, 4 iunie 2011 va începe la ora 9.30 cu reprezentaţii artistice ale copiilor din şcolile implicate în proiect: scenete şi interpretări care promovează tema proiectului la Sala Teatrului. De la ora 11.30 va avea loc o întâlnire de lucru cu grupele de profesori care fac parte din echipa de proiect pentru prezentarea activităţilor desfăşurate, evaluare şi identificarea posibilităţilor de continuare şi dezvoltare a proiectului la Grădinița nr.9 “Ștefan cel Mare.” (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro