Dorohoi News Logo

„Fii parte la diversitate” – Activitate desfășurată la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi - FOTO

Activitate Ghica_08

Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a organizat vineri, 1 aprilie 2016, o activitate marcantă în cadrul proiectului „Predau diversitate la orele mele si elevilor le place”.

Activitatea se numește „Fii parte la diversitate” și este o activitate ce a cuprins trei părți. Prima parte a fost desfășurarea unei lecții deschise cu tema „Diversitate etnică și confesională în România”, susținută de clasa a XII B.

Noutatea acestei lecții vine prin faptul că se utilizează o platformă electronică de învățare iar elevii au posibilitatea să folosească propriile telefoane cu care se conectează și intră în jocul testului de evaluare. Cea de-a doua parte a cuprins o expoziție în amfiteatru cu denumirea „Suntem parte la diversitate”, iar elevii au prezentat expziția prin metoda turul galeriei. Elevii implicați sunt de la clasele XI B, XI D și XI F.

Cea de-a treia parte a activității a conținut o dezbatere cu genericul „Imaginea copilului în mass-media între drepturi și interese”.

„Trebuie să dezvăluim faptul că activitatea noastră nu este întâmplătoare ci este parte din proiectul „Predau diversitate la orele mele si elevilor le place”, proiect susținut de centrul de Jurnalism Independent. Ca urmare avem astăzi invitați pe Ioana Avadane, director executiv Centrul pentru jurnalism independent și Cristina Lupu, director de programe și comunicare în cadrul Centrului pentru jurnalism independent.”, a declarat pentru Dorohoi News, Lidia Baroi, profesorul coordonator.

„Acest proiect va avea un impact foarte mare asupra colegiului nostru deoarece este un eveniment foarte important pentru unitatea noastră. Vreau să subliniez faptul că în spatele acestui proiect sunt luni întregi de activitate. Apreciez foarte mult activitatea elevilor și implicarea profesorilor și adaug faptul că au fost foarte mulți profesori implicați. Îi felicit pentru că promovează diversitatea, multiculturalismul și valorile europene ceea ce contează foarte mult.”, a declarat pentru Dorohoi News, Otilia Puiu, directorul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web