Vineri, 20 mai 2016, Liceul „Regina Maria” Dorohoi a organizat întâlnirea consilierilor educativi și a coordonatorilor Consiliilor Școlare ale Elevilor.
Sub titlul generic „Decizii la vârsta indeciziei. CȘE – între decizie și responsabilitate”, manifestarea a reunit cadre didactice care coordonează activitatea educativă și consiliile școlare din județul Botoșani. Întâlnirea s-a dorit a fi un reper pentru activitățile desfășurate cu elevii pentru consolidarea forului elevilor în scopul exersării rolului decizional și a abilităților necesare unui lider.
Elevii de la Liceul „Regina Maria” au devenit pentru aproape două ore protagoniștii unei sesiuni de formare ”„Scoate liderul din tine”, orchestrată de prof. Ciobanu Cristina. Exercițiul propus de Consilierul educativ a însuflețit atmosfera, a activat spiritele, a provocat dezbateri și controverse joviale, îmbunătățind tinerilor abilitățile de comunicare, capacitatea de argumentare și de luare a deciziilor, după un scenariu inovator, provocator și exemplar inspirat din ”The Philosophers”. Prezentarea cadrului legislativ, a responsabilităților și a drepturilor pe care le are Consiliul Școlar al Elevilor a fost realizată de prof. Șulic Adrian, coordonator al CȘE la Liceul “Regina Maria”.
Contactele pe care liceul le-a stabilit de-a lungul anilor cu unități de învățământ din Europa, cât și experiențele elevilor întorși de la studii din străinătate au permis elevei Antonoaei Claudia din clasa a XI-a D să realizeze o comparație foarte apreciată de auditoriu, cu privire la organizarea și rolul Consiliilor Școlare în Luxemburg, Germania, Franța, Italia, Grecia.
„Este un exemplu de bună practică pentru noi toți, ceea ce am văzut astăzi aici. Succesul unui astfel de eveniment se datorează, pe de-o parte, echipei de tineri entuziaști, elevi ce au dovedit că stăpânesc arta discursului argumentat, pe de altă parte, profesorilor coordonatori, care au reușit să provoace o atmosferă antrenantă, vivace, un dialog incitant și deopotrivă civilizat. Activitatea propusă depășește contextul formal, reușind să-i dinamizeze pe tineri, să-i încurajeze să fie sinceri, să-și depășească inhibițiile, să-și exprime ferm și onest punctul de vedere. Aveți copii frumoși și deștepți și dacăli pe măsură. Vă felicit din toată inima și vă doresc, dragi elevi, să vă trăiți frumos anii de liceu, într-o școală în care performanța este, de ani buni, la ea acasă.” – prof. Sandu Otiliea, Inspector școlar pentru educație permanentă și activități extrașcolare, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.