Absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională 2016 află vineri, până la ora 16:00, rezultatele de la examen, care vor fi afişate la avizierele şcolilor, dar şi pe site-ul evaluare.edu.ro.
EDU.RO A PICAT! Contestaţiile pot fi depuse tot vineri, între orele 16:00 - 20:00, urmând ca rezultatele finale pentru cei care au contestat nota să fie publicate pe 5 iulie.
În continuare, în perioada 8-12 iulie, părinţii şi elevii pot completa opţiunile în fişele de înscriere la liceu, iar pe 19 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2016 - 2017.
În data de 20 iulie va avea loc afişarea în şcolile gimnaziale a rezultatelor, adică a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în liceele din judeţ.
De asemenea, în perioada 21-29 iulie are loc depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut în ultima săptămână din iunie examenul de Evaluare Naţională. Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 75%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 25%).
Controverse la un enunţ de la examenul de matematică
La examenele din acest an a apărut o controversă legată de enunţul unui exerciţiu la matematică. Mai mulţi profesori, elevi şi părinţi au reclamat că cerinţa punctului 6 de la Subiectul I de la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale nu a fost corect formulată şi i-a indus în eroare pe mulţi candidaţi. Mai mulţi părinţi şi elevi spun că vor depune contestaţii la proba Matematică de la Evaluarea Naţională din cauza problemei 6 de la Subiectul I, care nu ar fi clar enunţată. În problema respectivă este dată o diagramă care prezintă repartiţia notelor obţinute la un test la matematică de elevii unei clase a VIII-a dintr-o şcoală. Cerinţa este următoarea: „Conform diagramei, numărul elevilor care au obţinut nota 5 la acest test este egal cu...”.
În replică, Ministerul Educaţiei a transmis că subiectul de la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale 2016, care a stârnit controverse din cauza modului în care a fost formulat, este enunţat clar. „Acesta conţine toate elementele necesare unui răspuns corect şi se referă la o diagramă care a mai fost prezentată în subiectele formulate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Tipul de diagramă în discuţie este inclus în modelul de subiect pentru Evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, anul şcolar 2014-2015”, a mai precizat Ministerul Educaţiei.