O parte dintre tezele elevilor care au susținut Evaluarea Națională vor fi recorectate prin sondaj. Lucrările vor fi recorectate de către comisii care vor fi stabilite la nivelul Inspectoratului Școlar Județean, pentru fiecare disciplină.
Recorectarea tezelor la examenele naționale se practică în fiecare an pentru a se vedea dacă notarea lucrărilor candidaților a fost una corectă.
„Se realizează acest lucru dar trebuie să avem în vedere că tezele noastre se află într-un alt județ, și noi avem aici teze din alt județ și pentru a vedea corectitudinea corectării putem lua prin sondaj și să verificăm acest lucru. Sunt mulțumită de activitatea din ultima perioadă a tuturor cadrelor didactice care au fost implicate în defășurarea și organizarea examenelor naționale și vreau să mulțumesc tuturor cadrelor didactice pentru corectitudine și profesionalism", a declarat prof. Mihaela Huncă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, citat de stiri.botosani.