Dorohoi News Logo

Elevi seminariști, participanți la Târgul internațional de Universități - FOTO

Seminar Dorohoi

Marți, 4 octombrie, târgul internațional de universități RIUF a ajuns la Iași, la PALAS CONGRESS HALL. RIUF – The Romanian International University Fair - este organizat în țara noastră de 12 ani și reprezintă cel mai mare eveniment educațional atât din România, cât și din Sud-Estul Europei. Anul acesta, la Iași, au prezentat oferta educațională peste 50 de universități și instituții educaționale de top din 12 țări. Din partea Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, a fost prezent un grup de 10  elevi, coordonați de doamna Elena Chicoș, profesor de Limba Engleză.

Târgul își propune să aducă în atenția participanților cea mai variată gamă de oferte din domeniul educației. De la unele dintre cele mai prestigioase universități din lume și până la școli de limbi străine sau asociații studențești, RIUF poate oferi o imagine de ansamblu asupra oportunităților educaționale și de dezvoltare personală.

Una dintre instituțiile prezente la RIUF a fost DAAD - Serviciul German de Schimb Academic – cea mai mare organizaţie pe plan mondial care sprijină schimbul internaţional de studenţi și cercetători. DAAD a organizat în cadrul RIUF un seminar prin care Dr. Matei Demetrescu, reprezentant al instituției, a informat participanții despre sistemul de învățământ superior din Germania, a prezentat programele de burse DAAD, precum și programele de licență, masterat și doctorat pe care le întâlnim când vine vorba despre învățământul superior german. (Marta Chiuariu-clasa a XII-a B)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web