În tradiția populară românească, măștile sunt legate de sărbătorile de iarnă, dar și de cele de peste an, în funcție de zonă. Flăcăii satului joacă dansuri specifice zonei, iar spectatorii sunt locuitorii satului.
Duminică, 30 noiembrie 2016, în Școala Gimnazială Nr. 2, Dumeni, a avut loc „Festivalul măștilor populare din Dumeni”, ediția I.
Profesori coordonatori: Constantin Iulian Constantin (Limba Engleză-Școala Gimnazială Nr. 2, Dumeni), Balan Corina-Geta (Limba română-Școala Gimnazială Nr.2, Dumeni) și Roman Raducu (Limba engleză - Școala Gimnazială Dersca).
Obiectivele acestui proiect au fost de a informa elevii și părinții cu privire la meștesugul măștilor, cunoașterea semnificației măștilor în lume și în țara noastră, dezvoltarea aptitudinilor artistice, dezvoltarea interesului pentru cultură și obiceiurile tradiționale românești.
Măștile confecționate în Dumeni îmbracă o diversitate uluitoare de forme, creând prin efectul lor o lume fantastică, în care prin expresivitatea măștilor, atât cele antropomorfe (moș, babă, cucoană, etc) cât și cele zoomorfe (țap, capră, etc) au ca scop alungarea răului din comunitate. Încărcate cu semnificații din ce în ce mai vagi, au rămas ca un soi de martori arheologi ai mentalității trecute. Micii creatori a măștilor, elevii, încă dau dovadă de stăngăcie, fiind la cea dintâi ediție.
În cadrul festivalului au avut loc următoarele:
amenajarea unei expoziţii (de desene cu tematică specifică);
discuţii despre istoricul şi însemnătatea sărbătorii de Halloween;
Halloween în jurul lumii – istoric și obiceiuri de Halloween în lume;
prezentarea maștilor tradiționale românești;
concurs de confecţionare a unor măşti tradiționale românești de către elevi
Piese de teatru în limba romana cu scopul de a descreți frunțile spectatorilor
Concurs de dans – coregrafie
Concurs de interpretare
Concurs de karaoke
Recitaluri de interpretare în limba română și limba engleză
Concurs de dansuri populare si moderne
Concurs de cultură generală
Program artistic, dansuri populare
Prezentare pictura religioasă
recital de poezie - autor Mariana Adăscăliței
Ne-a bucurat faptul că pentru nominalizarea premiilor, am fost ajutați de către: primarul comunei George Enescu ing. Angela Toma Grădinaru, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1, Dumeni-Dumbravă Ciprian-Claudiu, familia Adăscăliței, fam. Haisuc din Cordăreni, instructorul de dans Chiorescu Alin, Ionuț Burduja, Balan Georgeta, Constantin Irina.
Festivalul s-a finalizat prin enumerarea premiilor: Adăscăliței Andreea, Iftimie Corina, Bejanariu Robert, Bejenariu Oana și Budeanu Maria, fiind cei ce au obținut premiul I la probele concusurilor.
Printre noi s-au aflat și trei mici artiști: Constantin Giulia (fluier) de la Școala Gimnaziala Nr. 7, Dorohoi, Plamadă Fabian (clarinet) de la Școala Gimnazială Nr. 8, Dorohoi și Airinei Andreaa (solist vocal ) de la Colegiul Național Grigore Ghica, Dorohoi. Profesor de Limba si Literatura romana - Balan Corina-Geta