Acest proiect a debutat din dorinţa de a ofei copiilor posibilitatea de implicare în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor acestora, pentru a pune în valoare talentele şi capacităţile prin acţiuni diferite, în contexte nonfomale.
Proiectul a continuat în octombrie cu concursul ,,Bostaniada" : compoziţii artistico - plastice ( desen, pictură, colaj ), sculpturi în dovleci şi parada costumelor şi măştilor ( proba artistică ), fiind adresat preşcolarilor şi şcolarilor mici din învăţământul primar. O parte din lucrările copiilor au fost expuse luni 31.X.2016 în sala de expoziţie a C. C. D. Botoşani, unul din partenerii implicaţi în proiect.
Au participat cu lucrări în cadrul acestui concurs copii din alte regiuni ale ţării precum: Maramureş, Bucureşti, Olt, Vaslui, Brăila, Sălaj, Dâmboviţa, Galaţi, Constanţa, Argeş, Tulcea, Hunedoara, Prahova, Bihor, Vâlcea şi Suceava. A defilat pe scenă cu dezinvoltură, a dansat,cântat şi recitat fiecare copil, mândru de ,,costumul” lui la această activitate captivantă cu specific de toamnă. Au îmbinat distracţia cu veselia şi educaţia grupuri de copiii de la Gradiniţa cu PP ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi, Grădiniţa cu PP Nr 10 Dorohoi, Gradiniţa cu PP Nr 6 Dorohoi, Gradiniţa cu PP nr 2 Botoşani, Gradiniţa cu PN Nr 1 Dorobanţi, Gradiniţa cu PN Nr 1 Corlateni şi Grădiniţa cu PN nr 3 Dolina dar şi elevi de la Şcoala Gimnazială Nr 1 Corlăteni şi Şcoala Gimnazială Nr 1 Leorda. Mulţumim din suflet cadrelor didactice care au pregătit şi însoţit copii la concurs şi celor care au lăsat imaginaţia copiilor să creeze lucrări minunate.
Copiii s-au bucurat de un real succes, aceştia dezvoltându-şi potenţialul creativ, adoptând o atitudine pozitivă faţă de ceilalţi şi au învăţat să-şi valorifice în mod plăcut timpul liber mai ales acum când au beneficiat de o minivacanţă. În urma muncii lor, copiii au meritat să fie recompensaţi cu plăcinte şi cornuri, cozonac şi sucuri. Mulţumim pe această cale părinţilor şi partenerilor din cadrul proiectului pentru sprijin în derularea activităţilor, sponsorului: S. C. GAVRIL S.R.L şi în mod special domnului primar al Comunei Corlăteni ing. Cătălin Costel Gavril. Prin grija dumnealui copiii au fost premiati cu trofee şi diplome tematice.