Preșcolarii de la Grădinița cu PP Ștefan cel Mare și Sfânt Dorohoi au desfășurat activități de voluntariat în cadrul campaniei umanitare intitulată „Săptămâna fructelor și legumelor donate”. Campania este inclusă în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară.
Activitatea a avut ca obiective încurajarea participării copiilor preşcolari la acţiuni de voluntariat, implicarea copiilor în viaţa comunităţii locale, însuşirea de valori civice precum solidaritatea, implicarea şi munca în echipă.
Beneficiarii acestei campanii au fost bătrânii de la Centrul de Asistenţă Socială Dorohoi, elevii de la complexul de apartamente „Casa mea” Dorohoi și elevii de la Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi.
Activitatea de voluntariat a presupus colectarea de fructe şi legume în vederea distribuirii acestora elevilor, persoanelor vârstnice cu nevoi sociale, dorindu-se sensibilizarea copiilor preşcolari şi a cadrelor didactice cu privire la situaţia dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa alimentelor.
Activitatea a debutat cu formarea echipei de coordonatori şi identificarea persoanelor beneficiare ale acţiunii, urmând crearea echipei de voluntari şi a echipei de lucru. În perioada 14 -18 noiembrie 2016 s-a efectuat colectarea fructelor și legumelor, în paralel cu promovarea campaniei la nivelul unităţii prin intermediul cadrelor didactice de la cele 8 grupe de prescolari. Fructele şi legumele colectate au fost distribuite pe data de 17 și 18 noiembrie 2016 beneficiarilor.
Această activitate a urmărit consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară, în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea. Toţi copiii și părinții au raspuns cu drag acestei activități, s-au declarat încântaţi de această campanie socială şi în special de ceea ce presupune activitatea de voluntariat. Toți au conștientizat cât de important este să dăruiești fără a aștepta în schimb o recompensă. Mulțumim tuturor părinților voluntari care au contribuit alături de copii și de cadrele didactice la reușita acestei activități, campania nefiind una de început de drum.