Dorohoi News Logo

Săptămâna Educației Globale „Împreună pentru pace” la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi - FOTO

Scoala Spiru Haret Dorohoi 005

Săptămâna Educației Globale încurajează elevii și cadrele didactice să exploreze activități educaționale care au ca scop înțelegerea problemelor cetățeniei globale, capacitatea educației în pregătirea generațiilor viitoare în spiritul cooperării, conviețuirii în armonie cu ceilalți, asumarea conștientă a statutului de catățean al lumii.

Elevii Clasei Pregătitoare C și elevii Clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” au desfășurat  câteva activități în această săptămână, în cadrul proiectului „Împreună pentru pace”.

Luni, 14.11.2016, a avut loc o dezbatere pe tema „Porți deschise păcii și nonviolenței”, care a avut drept scop conștientizarea de către elevi a necesității existenței unui climat de pace, pentru o bună dezvoltare personală și a societății.

Pe parcursul următoarelor zile, elevii Clasei Pregătitoare C au realizat, cu ajutorul colegilor mai mari și al părinților, o cărticică prin care au vrut să arate ce înseamnă pacea pentru ei, iar elevii Clasei a IV-a A au realizat desene, afișe, mesaje care exprimă pacea și nonviolența în rândul oamenilor.

Vineri a avut loc diseminarea proiectului și realizarea unei expoziții comune la Casa Municipală de Cultură Dorohoi.

În urma activităților desfășurate în această săptămână, toți elevii au fost câștigători, deoarece au demonstrat interes pentru problemele globale, evidențiindu-se abordarea critică, toleranța, prietenia și responsabilitatea socială.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web