Dorohoi News Logo

Preșcolarii grupei „Albinuțe” de la Grădinița Ștefan cel Mare și Sfânt Dorohoi au spus „La revedere, toamnă!” - FOTO

la revedere toamna 010

Joi, 24 noiembrie 2016, preșcolarii grupei Albinuțe de la Grădinița cu PP Ștefan cel Mare și Sfânt Dorohoi au desfășurat activitatea extracurriculară în parteneriat cu părinții, „La revedere, toamnă!”

Acțiunea a avut drept scop valorificarea cunoştinţelor şi deprinderilor preşcolarilor acumulate pe parcursul proiectului tematic „Ce ne aduce toamna în coș?”, derulat în ultimele cinci săptămâni, în cadrul căruia au fost abordate conținuturi referitoare la caracteristicile anotimpului toamna, bogățiile toamnei (fructe, legume, flori etc).

Dimineața la activitatea practică cu elemente de activitate casnică, ne –am pus sorțulețele și bonetele și am făcut împreună ștrudele cu mere. Am  frământat aluatul, l-am împachetat, am răzuit merele, am întins aluatul ,am făcut ștrudele și în final, evident, le-am mâncat. Copiii au fost absolut minunați și foarte implicați, luându-și foarte în serios rolurile. După-amiază, cu mic, cu mare, copiii, însoțiți de părinți, costumați în fructe, legume, flori de toamnă, norișori, vânt, ploaie și-au petrecut timpul liber într-o manieră plăcută și relaxantă, coordonați de educatoarele Doinița Guriuc și Angela Gherasim.

Preșcolarii și-au manifestat capacitățile artistice prin diferite forme: cântec, dans, poezie, pictură, desen, colaj și, nu în ultimul rând, jocuri de mișcare și distractive. Acțiunea s-a înscris în calendarul activităților extracurriculare în cadrul căruia se desfășoară cel puţin o activitate de acest gen pe lună, cu scopul implicării preşcolarilor în acţiuni care să răspundă preocupărilor şi intereselor acestora.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web