Gradinita „Alba ca Zapada” Dorohoi a fost gazda, in cadrul proiectului educational „Prieteni la distanta”, primind cu paine si sare, prescolarii de la Gradinita Balinti si Gradinita Nr 1 Havirna.
Copiii au fost coordonati si antrenati pe tot parcursul programului de doamnele educatoare: prof. Enache Maria, prof. Enache Anca, prof. Liliana Pricopi si prof. Violeta Oistric, care au acordat toata atentia piticilor, care au lucrat impreuna la toate activitatile zilei.
Mandri ca sunt romani, au confectionat „Harta Roamniei” pe echipe, au colorat si lipit siluete ale romanilor, gatiti in stai de sarbatoare, ale „puilor de romanasi”, care apoi s-au prins in hora pe teritoriul Romaniei.
A fost o activitate deosebita, aducand laolalta copii din medii diferite, rural si urban si cadre didactice cu daruire si tact pedagogic, care au insufletit activitatea prinzandu-se hora unirii cu totii.
O zi plina de emotie, fructuoasa si solicitanta, dar care s-a finalizat cu rezultate pe masura.
Lucrarile realizate de micuti au fost expuse la Librariei Univers, din Dorohoi (de pe Bulevard).
Cu aceasta ocazie multumim tuturor celor implicati in proiect, cadre didactice si copii, parinti, personalului Gradinitei „Alba ca Zapada”, dar si doamnei Tatiana Lupastean, administratorul Librariei „Univers”, care-a fost o gazda minunata, aducand mult zambet pe chipurile copiilor la oferirea de stegulete, in culorile patriei, „La multi ani, romani de pretutindeni, „La multi ani, Romania!”