Dorohoi News Logo

„Mesagerii” lui Moş Crăciun în vizită la Grădiniţa Nr. 10 Dorohoi - FOTO

Gradinita 10 Dorohoi 008

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 10 Dorohoi, structura a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi  a primit vizita unor clase de elevi de la Colegiul Național „Grigore Ghica VV” Dorohoi, urmare a unor parteneriate educaţionale încheiate între cele două instituţii: proiectul educaţional „Dor de grădiniţă” – coordonatori, profesor învăţământ preşcolar, Lazăr Mihaela – grupa „Iepuraşii” şi profesor Malenchi Gafiţanu Oana Marina - clasa a X-a C şi proiectul educaţional „Surpriză pentru cei mici” – coordonatori, profesor Pavel Daniela – clasa a XI-a D şi prof. învăţământ preşcolar, Vieru Mirela şi  Chelaru Mihaela – grupa „Fluturaşii”.

Scopul proiectelor a fost formarea şi dezvoltarea unor atitudini şi comportamente prosociale, a spiritului de grup, de cooperare şi colaborare între preşcolari şi colegii mai mari.

Obiectivele urmărite au fost:conştientizarea de către elevi a unui aspect real din viaţa lor, acela că au uitat ce înseamnă să fii copil, exprimarea creativă a elevilor prin jocuri ale copilăriei, promovarea importanţei lecturii încă de la grădiniţă.

Liceenii au aşteptat cu multă emoţie întâlnirea cu piticii, iar aceştia au pregatit multe surprize pentru colegii mai mari.   

Elevii au împodobit bradul de Crăciun, au cântat colinde şi au realizat  împreună cu colegii lor mai mici câteva decoraţiuni de Crăciun. Aceştia s-au implicat afectiv foarte mult  în activitate, ajutându-i pe cei mici în realizarea lucrărilor, dovedind multă răbdare şi interes real pentru dorinţele exprimate de preşcolari.

La  finalul activităţilor s-au desfasurat câteva jocuri distractive în care elevii au fost coechipieri cu preşcolarii, iar preşcolarii au fost recompensaţi de către „mesagerii” moşului cu multe surprize.

Activităţile s-au bucurat de un real succes, atmosfera de entuziasm şi voioşie fiind prezentă pe tot parcursul întâlnirilor.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web