Deschiderea programului artistic s-a realizat de către consilierul educativ, Grigore Alina care a subliniat importanța obiceiurilor de Crăciun, prezentând apoi momentele programului atistic.
Programul artistic a început cu cei mai mici dintre elevii noștri, preșcolarii care ne-au prezentat dansul tematic „Dansul fulgilor de nea” îndrumați fiind de doamna educatoare Anton Mihaela; au urmat apoi elevii din clasa pregătitoare și clasa a II-a, îndrumați de domnul învățător Luca Ovidiu Lucian care ne-au introdus în lumea minunată a sărbătorilor de iarnă prin colindele pe care le-au intonat.
Programul nostru a continuat în același ton muzical, însă cu elvii claselor V-VIII, cre ne-au încântat cu colinde intonate atât vocal, cât și instrumental, sub atenta îndrumare a doamnei profesor Gavriluță Paula.
Și pentru că de sărbători pe lângă colinde avem și alte obiceiuri, elevii șolii noastre au pregătit dansul căluților și al caprelor, pregătiți de prof. Palamariu Nuța, prof. Sabotnicu Nadia și prof. Iordache Constantin.
Programul artistic s-a încheiat cu o urătură, pregătită de prof. Horopciuc Adriana și cu sorcova tradițională. Activitatea s-a încheiat cu vizitarea expoziției de măști, realizată de prof. Mănucă Tatiana.
Pentru că ne apropiem de Sărbătorile de Crăciun, cadrele didactice de la Școala Profesională „Sfântul Apostol Andrei” Smîrdan vă urează:
„Sărbătorile când vin,
Să vă fie coşul plin,
Să aveţi pe săturate,
Casa plină, sănătate,
Punga să geamă de bani,
Mult noroc şi La mulţi ani!”
Vă mulţumim pentru participare!