Dorohoi News Logo

A apărut lista specializărilor acreditate de la Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Ministerul Educaţiei a publicat lista specializărilor, a programelor de studii, formelor de învăţământ (zi, învăţământ cu frecvenţă redusă - FR sau învăţământ la distanţă - ID) de la Universitatea Spiru Haret, acreditate de CNEAA/ARACIS.
Potrivit unui anunţ al Universităţii Spiru Haret făcut în luna august 2010, absolvenţii universităţii înmatriculaţi în anul I în perioada 2005-2008 (promoţiile 2008 şi 2009) la forme de învăţământ considerate neautorizate de către Ministerul Educaţiei trebuie să susţină din nou examenul de licenţă în septembrie. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun însă că susţinerea unui nou examen de licenţă nu va duce la recunoaşterea diplomelor.

Pentru că prevederile OG10/2009, ordinele ministrului 5202/2009 şi 4235/2010, nu fac referire la absolvenţi, Universitatea Spiru Haret a solicitat clarificări din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului". "Ca urmare a unei interpretări neunitare şi confuze de către oficiali ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a condus la nedreptăţirea absolvenţilor Universităţii Spiru Haret atât în ceea ce priveşte participarea la unele concursuri, câtşi în legătură cu cariera profesională", se arată într-un anunţ al Universităţii.

Astfel, conform precizărilor ministerului, "absolvenţii formelor de învăţământ ID şi FR, care au participat la examenul de licenţă în sesiunile programate în anii 2008-2009, inclusiv februarie 2010, vor susţine un nou examen de licenţă, în perioada 15-30 septembrie 2010", mai reiese din anunţ.
De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerul Educaţiei spun că susţinerea unui nou examen de licenţă nu va duce la recunoaşterea diplomelor.

Ministerul Educaţiei va rezolva până la 1 septembrie situaţia absolvenţilor de programe neacreditate
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat joi seară la B1TV că până la 1 septembrie se va găsi o rezolvare a situaţiei în care se află studenţii sau absolvenţii de programe de studii neacreditate şi neautorizate.

Ministerul Educaţiei nu a recunoscut diplomele pe care studenţii înscrişi la programe universitare neacreditate le-au obţinut, din acest motiv, instituţia s-a confruntat cu un fenomen de masă, pentru că au fost foarte mulţi studenţi care au urmat un program de studii neacreditat şi neautorizat.
"Din acest motiv, am reglemenat acest lucru în Legea Educaţiei Naţionale la articolul 361, unde se spune că la data intrării în vigoare a Legii Educaţiei, toate instituţiile care încă derulează astfel de proiecte vor fi sancţionate prin lichidare, iar studenţii şi absolvenţii care au fost înmatriculaţi la specializările, programele de studii care şi-au încheiat procesul didactic, au dreptul să-şi finalizeze studiile la specializări sau programe de studii identice sau similare din acelaşi domeniu, iar aspectele legate de finalizarea studiilor se reglementează prin ordin de ministru la propunerea ARACIS şi cu avizul Consiliului Naţional al Rectorilor", a declarat Daniel Funeriu.

Ministrul a completat că în momentul în care va avea propunerea ARACIS, va semna acest ordin. Mai mult, el crede că acestă rezolvare nu va întârzia mai mult de 1 septembrie 2011. "Cred că până la data de 1 septembrie vom avea soluţia despre cum să mergem mai departe", a conchis Daniel Funeriu.

Ordinul de ministru va fi comunicat universităţilor care vor avea obligaţia să transmită studenţilor sau absolvenţilor această informaţie. (DorohoiNews.ro)
 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web