„Piticii” Grădiniței cu program prelungit „Albă ca Zăpada” s-au întors victorioși de la Festivalul Concurs județean „Micul Prinț”, ediția a XV-a, prin participarea la cele două secțiuni ale concursului – concurenți individuali și formații de dans de unde au reușit să ocupe cele mai bune locuri pe podium.
Trofeul de „Mică Prințesă” a fost adus în grădiniță de Maria Alexia Volentiru prin interpretarea melodiei „Mie-mi plac reclamele” și a monologului „Lupul, iezii și vizorul”.
Locul al II-lea a fost obținut de Ioana Beatrice Andrei cu melodia „Mărunțica” și recitarea poeziei „Balada unui greier mic”, recitare care i-a adus acesteia și Premiul special al juriului pentru „Cea mai bună recitare”.
Tot pe locul al II-lea al podiumului au fost și „Românașii” prin prestația dansului popular „Hora moldovenească”.
Obiectivele acestui concurs a fost descoperirea, promovarea și punerea în valoare, într-un spațiu organizat, a copiilor talentați din grădinițele județului Botoșani, păstrarea și promovarea tradițiilor culturale locale, sprijinirea copiilor talentați la actul cultural.
Organizatorii concursului au fost: Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al județului Botoșani.
Cadrele didactice îndrumătoare multumesc pe această cale copiilor, colaboratorilor pentru sprijin și implicare. (coordonator grădiniță – prof. M. Enache).