Dorohoi News Logo

Vizită a delegaţiei turce în cadrul unui Proiectului Regio

delegatia turca3

Iniţiat sub semnul toleranţei şi al diversităţii lingvistice , Proiectul Regio „New ways in English language teaching through sharing experience” presupune un schimb de experienţe între România şi Turcia cu scopul de a găsi metode noi de predare a limbii engleze. Proiectul este coordonat de Casa Corpului Didactic Botoşani, Asociaţia Sarepţa şi Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi prin prof coord. Elena Chicoş şi prof. Otilia Puiu. Astăzi, 5 iulie 2011, la Seminarul Teologic a fost aşteptată delegaţia formată din 11 reprezentanţi ai oraşului Kahraman din Turcia printre care şi guvernatorul Suleyman Kahraman, care a declarat că „între România şi Turcia s-a creat o conexiune încă din trecut”.

 Întâlnirea a început cu intonarea imnului Turciei, urmată de prezentarea seminarului şi discuţii în limba engleză despre orele de curs sau despre religie. „În acest proiect căutăm idei despre cum poate fi predată limba engleză elevilor noştri, într-un mod eficient. Discutăm atât despre avantajele cât şi despre dezavantajele unei anumite metode şi le selectăm pentru a vedea care poate fi folosită în cadrul unei ore de curs”, a declarat guvernatorul Suleyman Kahraman. La întâlnire a fost prezent şi primarul oraşului Dorohoi, Dorin Alexandrescu. „Mă bucur foarte mult pentru că şi Dorohoiul a fost ales în acest proiect şi astăzi un guvernator al unei provincii din Turcia este oaspetele dorohoienilor. Sper ca această colaborare să devină o practică în aşa fel încât prin cunoaştere şi întâlniri reciproce, lucrurile bune să fie prezente şi în oraşul nostru”.

La sfârşitul discuţiilor, guvernatorul a precizat că „vecinii noştri sunt la fel de importanţi ca şi rudele,iar între România şi Turcia este o relaţie foarte strânsă”. (DorohoiNews.ro, Măđălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web