Ministerul Educaţiei organizează în perioada 7 - 20 noiembrie 2017 o consultare online la nivel naţional cu privire la temele pentru acasă. Chestionarele sunt adresate atât elevilor, cât şi profesorilor şi părinţilor, fiind vizate toate cele trei niveluri ale învăţământului obligatoriu.
Ideea Ministerului vine după ce problematica temelor pentru acasă a fost discutată şi criticată aspru în ultima perioadă.
„Astfel, datele ce urmează a fi colectate vor permite identificarea stării de fapt în privinţa temelor pentru acasă şi vor contura variante de ameliorare a eventualelor derapaje prin adoptarea unor instrumente de reglementare. Nu se solicită date personale, iar răspunsurile centralizate sunt confidenţiale şi vor fi utilizate exclusiv în scopul consultării”, se arată în comunicatul Ministerului Educaţiei.
Cele trei tipuri de chestionare pot fi consultate şi completate pe site-ul Edu.ro.
Educaţia este unul dintre domeniile cele mai criticate în ultimii ani, fiecare început de an şcolar fiind marcat de probleme şi disfuncţionalităţi. Anul şcolar 2017-2018 a fost marcat de o criză a manualelor, Ministerul adoptând, pentru primele opt săptămâni de şcoală, un „Compendiul introductiv pentru gimnaziu - clasa a V-a", înlocuitor al manualelor pentru care oficialii din Educaţie au finalizat licitaţiile mult prea târziu. Sursa: gandul.info