Frumosul din natură, manifestat în culori şi forme sonore, are o influenţă bună asupra copiilor. Trebuie să-i învăţăm să observe şi să se apropie cu emoţie de acest spectacol sublim al naturii.
Prin crearea unui mediu plăcut, frumosul pătrunde ca un sentiment binefăcător în cele mai adânci trăiri ale vieţii sufleteşti, răscoleşte emoții, sensibilizează, înviorează. Menirea noastră, a dascălilor este de a forma şi dezvolta personalitatea copiilor prin frumosul existent în natură, artă, astfel încât să devină consumatori şi creatori de frumos.
Elevii Școlii Primare Nr. 5 Arborea, Dumeni, Comuna George Enescu sub îndrumarea doamnei profesor Avădănei Iulia au desfășurat împreună cu părinții o activitate colectivă in cadrul Proiectului educational „Toamnă, tu aduci zâmbet si culoare” având ca obiective:
Implicarea activă a părinților in proiectele și activitățile școlare;
Formarea capacităţii de a integra frumosul şi în viaţa personală;
Valorificarea potenţialului creativ al copiilor şi părinților;
Și apropierea de natură;
Părintii au fost pentru puțin timp elevi, realizând alături de copiii lor lucrări din frunze multicolore, ca mai apoi activitatea să se încheie prin realizarea unor costume „Carnavalul toamnei” din materiale perisabile.
Cu toții au fost entuziasmați, de la mic, la mare. Multumim domnului director profesor Dumbrava Ciprian pentru susținere. (Prof. Avădănei Iulia)