Sfârșit de toamnă bogat în Cercuri pedagogice la Școala Gimnazială „Dimitrie Romanescu” Dorohoi. Joi, 23 noiembrie 2017 a avut loc Cercul pedagogic al învățătorilor de la clasa aIII-a cu tema: „Abordarea strategiilor de diferențiere și individualizare a învățării în vederea formării competențelor specifice înînvățământul primar”.
Activitateaa fost susținută de d-na prof.înv.primarEmanuela Chichioacă și a constat în prezentarea proiectul tematic „Sfârșit de toamnă” cu toate activitățile desfășurate pe parcursul lunilor de toamnă, finalizată joi printr-un frumos program artistic „Nostalgie prin vers, cântec și dans” cu elevii clasei a III-a.
Vineri, 24 noiembrie 2017, școala a fost iar în sărbătoare și a găzduit Cercul pedagocic al consilierilor educativi din zona Dorohoi. Tema cercului a fost „Rolul activităților extracurriculare și extrașcolare în dezvoltarea personalității elevilor”, iar activitatea a fost susținută de consilierul educativ, prof. înv. primar Elena Ghebac. D-na a avut suportul colegilor, care au pregătit secvențe artistice și le-au prezentat invitaților: preșcolarii de la Grădinița „Albă ca Zăpada” (prof. Maria Enache/prof. Anca Enache), prichindeii de la Grădinița Nr.5 (educ. Florentina Mitrofan/prof. Simona Tataru), elevii clasei I (prof. Elena Ghebac), elevii clasei a III-a (prof. Emanuela Chichioacă) și grupul vocal al claselor VI-VIII (prof. Carmen Agrăpinei).
De asemenea au fost prezentate imagini din activitățile extrașcolare de la începutul anului și până acum, precum și proiectul din Săptămîna Educației Globale.
Cercul pedagogic nr. 11 al educatoarelor s-a desfășurat sâmbătă, 25 noiembrie 2017 la Grădinița Nr. 5 - structura școlii noastre. Activitatea cu tema „Jocul-modalitate de exprimare a eului, de socializare, învățare, educare, dezvoltare” a fost susținută de d-le educ. Simona Tataru și Florentina Mitrofan. A fost prezentată o lecție demonstrativă cu preșcolarii de la grupa mare și un referat pe aceeași temă.
Toți musafirii care ne-au vizitat unitatea școlară au putut admira expoziția din holul școlii dedicată proiectului eTwinning „THE BEAUTY OF THE FOUR SEASONS” – (Frumusețea celor patru anotimpuri) cu lucrări ale participanților din primele două etape ale proiectului.