„Unirea e singură stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aştepta de atât de mult timp.” Alexandru Ioan Cuza
Ziua de 24 Ianuarie are o dublă semnificație pentru Școala Gimnazială „A.I. Cuzaˮ Dorohoi deoarece sărbătorim Ziua Școlii și Mica Unire.
Evenimentul a fost marcat printr-o serie de activități cultural-artistice desfășurate marți, 23 ianuarie de către elevii școlii sub îndrumarea cadrelor didactice. Manifestările au continuat miercuri la Sala Teatrului în prezența domnului primar inginer Dorin Alexandrescu alături de celelalte instituții de învățământ din municipiu și Corul „George Enescu”. Aici au evoluat Fanfara „Moștenitorii” sub îndrumarea domnului învățător Vasile Bradu, corul școlii și ansamblul de dansuri populare sub îndrumarea doamnei profesor Emanuela Botezatu.
Tot cu acest prilej s-a desfășurat cea de a doua etapă a Concursului Județean „Hai să dăm mână cu mână!” la care a participat un număr mare de elevi care au surprins prin lucrări plastice momente din istoria devenirii statului unitar român. Lucrările premiate în cadrul concursului pot fi admirate la Sala Teatrului.