Dorohoi News Logo

Săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” la Grădiniţa cu P.P. nr.10 Dorohoi

gradinita 10 dorohoi 01

Activităţile desfășurate în cadrul săptămânii „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, în general, au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferă cele mai eficiente modalităţi de formare a caracterului copiilor încă din grădiniță, deoarece sunt activitățile cele mai apreciate şi mai accesibile sufletelor acestora.

În acelaşi timp, aceste activităţi au un caracter colectiv care conduce la „sudarea legăturii” dintre cei mici, îi învaţă să respecte reguli, oameni și fapte, să trăiască și să aparţină unui grup.

Activităţile propuse şi desfăşurate în săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” la Grădiniţa cu P.P. Nr. 10, structură a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi, au fost deosebit de variate şi interesante. Astfel, în perioada 26 – 30 martie 2018, preşcolarii şi cadrele didactice au participat cu mult entuziasm la următoarele activităţi: „Mâncăm sănătos, creştem sănătoşi!” – educaţie pentru sănătate; Hansel şi Gretel” – vizionare piesă de teatru, Teatrul „Vasilache” Botoşani; „Prietenii naturii” – plantare de seminţe şi răsaduri – educaţie ecologică; „Cu prietenii, în vizită!” – vizită la Grădiniţa cu P.N. Broscăuţi; „Micul artist” – confecţionare lucrări cu temă pascală; „Să primim Sfânta Împărtăşanie!” - vizită la biserica „Sfântul Nicolae” Dorohoi.

Toată săptămâna a fost plină de culoare, armonie, creativitate, dar şi de relaxare şi plăcere, iar pentru preşcolari a fost într-adevăr o „săptămână altfel”.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web