Ziua Eroilor a fost comemorată joi, 17 mai 2018, începând cu ora 11:00, la Căminul Cultural Broscăuți de către colectivul cadrelor didactice și elevii Școlii Gimnaziale „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți în cadrul unei activități complexe organizată de către Primăria Comunei Broscăuți prin reprezentantul său – primar Agheorghițoaei Aurel – Costel.
Programul zilei a cuprins:
cuvânt de deschidere din partea organizatorului;
intonarea imnului de stat;
oficierea unei slujbe religioase pentru pomenirea eroilor de către preot paroh Zugravu Mihai;
program artistic (cântece patriotice și poezii) susținut de elevii Școlii Gimnaziale „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți sub îndrumarea d-lui prof. înv. primar Purușniuc Constantin;
depunerea unor coroane de flori la monumentele ridicate întru cinstirea eroilor de către primarul comunei, șeful Postului de Poliție Broscăuți și directorul școlii;
Întreaga audiență (cetățeni ai comunei, angajați ai primăriei, cadre didactice, elevi) a adus un omagiu eroilor căzuți pe câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și apărarea țării și întregirea neamului.