Miercuri, 13 iunie 2018, în Sala „Pimen Mitropolitul” de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, s-a desfășurat Festivitatea de încheiere a anului școlar 2017-2018. Momentul a fost organizat de către membrii Consiliului Școlar al Elevilor, care s-au mobilizat exemplar, organizând în detaliu festivitatea. În programul artistic prezentat au fost incluse câteva piese muzicale și momente umoristice, precum și discursuri rostite de câte un reprezentant al fiecărei clase.
Sinculei Iordana-Ioana, clasa a XI-a, Filologie Bilingv: „Drag profesor, orator de științe! Mă închin instantaneu și te admir. Te înscriu la mine în suflet, să mă ghidezi în conștiință, cât mai trăiesc, cât mai răsuflu. Căci de nu ai fi fost dumneata, m-aș fi rănit de multe ori, căzând un timp în agonia omului indiferent. De vină, poate este adolescența, vârstă a lucrurilor fără noimă, a sufletelor neînțelese… Și totuși, aceasta ne dă sens vieții, face ca totul să pară o glumă, când norii par din vată de zahăr, iar cerul este cel mai mistic acoperiș.”
Zăhărescu Dan-Dumitru, clasa a XI-a, Pastorală: „Să dăm mai întâi slavă lui Dumnezeu pentru toate! Avem bucuria să trăim aceste momente la sfârșitul unui an încununat de Darul Domnului, de munca profesorilor și de strădania elevilor! Seminarul Teologic este încă o școală care reușește să formeze caractere puternice în fața unei lumi care speră în renașterea conștiinței naționale.”
Axînte Petronela: clasa a X-a, Filologie Bilingv: „Mă bucur pentru că am ajuns în această zi minunată în care sufletele noastre vibrează de bucurie. A mai trecut un an, pe parcursul căruia am dobândit mai multă înțelepciune, am mai crescut și am învățat din greșeli. Doresc să le mulțumesc tuturor profesorilor care au făcut eforturi ca noi să ne îmbunătățim performanțele și să ne maturizăm!”
Enăchescu Robert-Nicu, clasa a X-a, Pastorală: „Cu fiecare an mă simt mai apropiat de colegii mei, de profesori, mă simt bucuros să numesc acest loc CASĂ, iar faptul că astăzi vă vorbesc nu poate demonstra decât că sunt mândru să fiu elev al acestui liceu.”
Ignat Andra-Maria, clasa a IX-a, Filologie Bilingv: „Astăzi, se încheie primul act al unei piese intitulată sugetiv „ANI de LICEU”, act marcat de personalitatea oamenilor pe care i-am cunoscut și care și-au pus și-și vor pune amprenta asupra vieții și formării noastre. Aici am descoperit că Școala este o societate în miniatură, un laborator care servește tânărului lecții despre viață, pentru ca apoi să nu resimtă dramatic trecerea în societatea adultă.”
Dohotariu Daniel-Iulian, clasa a IX-a, Pastorală: „Parcă ieri, cu pași mărunți și încărcați de emoție, am trecut prin acea poartă mare de fier, care ascundea o lume cu totul nouă. Dar… ce am găsit în această lume nouă?? Aici mi-am găsit a doua mea casă și aici am descoperit și a doua mea familie! Nicio viață nu mi-ar fi de ajuns pentru a-I aduce recunoștință lui Dumnezeu pentru că m-a binecuvântat cu asemenea prieteni!”
Părintele director Constantin Muha a felicitat pe toți elevii pentru rezultatele frumoase obținute, atât la învățătură, cât și la diverse activități extrașcolare, precizând că este loc și de mai bine, îndemnându-i să nu dea uitării lucrurile frumoase pe care le-au învățat în acest an școlar. A urmat bineînțeles premierea propriu-zisă, iar elevii care s-au remarcat în acest an la învățătură au fost recompensați de către diriginții lor, în aplauzele tuturor celor prezenți. (Consilier educativ, Pr. Prof. Crețu Vasile Ionuț)