În perioada 15-21 octombrie 2018, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, va găzdui întâlnirea transnațională de predare, formare, învățare din cadrul proiectului Erasmus+ „Migrants in the world history and woman’s role” 2016-1- IT02-KA219-024617_2.
Proiectul are ca parteneri cadre didactice și elevi din următoarele țări: Italia (țară coordonatoare), Turcia, Bulgaria, Grecia, Portugalia, Spania și România. La această activitate transnațională vor participa delegații formate din elevi și profesori din toate țările partenere. Activitățile se vor desfășura conform obiectivelor proiectului. Astfel elevii, pe lângă faptul că vor asista la ore, vor participa la diferite ateliere de lucrucare au drept scop promovarea valorilor europene, cum ar fi: toleranța, egalitatea, cooperarea.
Dintre activități amintim: prezentări ppt despre drepturile femeilor și copiilor migranți, „Pe urmele istoriei” - activități desfășurate în locuri reprezentative obiectivelor proiectului din regiunea noastră. (Muzeul de Istorie Botoșani, Cetatea Neamțului, Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți - județul Suceava).
Elevii școlii noastre vor susține un spectacol în cadrul conferinței „Migrants’ inclusion in communities”, conferință găzduită de Sala Teatrului Dorohoi, joi, 18 octombrie 2018, ora 15:30.
Pregătirele sunt aproape de final, elevii implicați în proiect realizând toate materialele necesare bunei desfășurări ale activității transnaționale.
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi implementează în cătrei proiecte Erasmus+ începând cu anul școlar 2016-2017: „Little towns, big history, great opportunities”, 2016-1-PL01-KA219-026451-4; „Foreign languages, better life, perfect jobs”-2017-1-DE03-KA219-035719_2”, și din 2018 ”We are all human beings” 2018-1-TR01-KA229-059928_4.