Entuziasm, energie şi multe emoţii la Liceul „Regina Maria” Dorohoi, unde se munceşte și se perseverează în fiecare zi pentru realizarea unui Bal al Bobocilor memorabil.
Cele opt perechi înscrise în concurs sunt instruite cu minuţiozitate şi pasiune de elevii claselor a XII-a. Boboceii repetă zilnic pentru a ajunge la un rezultat deosebit, fiind astfel determinaţi şi nerăbdători în a-şi etala abilităţile artistice în faţa publicului prezent la eveniment.
Vezi lista cu participanții:
Perechea 1: Robert Pintilei și Ruxandra Rusu;
Perechea 2: Ionuț Teliban și Minola Căpraru;
Perechea 3: Bogdan Mirăuți și Bianca Tofan;
Perechea 4: Alexandru Frunzuc și Medina Diaconu;
Perechea 5: Gianni Pădurariu și Călin Francesca;
Perechea 6: Sebastian Focșa și Mădălina Pascariu;
Perechea 7: Ionuț Leancă și Chiriac Cristina;
Perechea 8: Alexandru Dohotariu și Gianina Hurmuz.
Balul Bobocilor organizat de Liceul „Regina Maria”va avea loc vineri, 19 octombrie 2018, începând cu ora 18:00, la Sala Teatrului Dorohoi.
Tema balului este „Ultima mutare a Reginei” şi va cuprinde trei probe de dans: popular, vals, latino (cha-cha-cha, samba, salsa, rumba, merengue) și desigur, nelipsita probă la alegere, unde participanții au ocazia de a-și face cunoscute talentele și de asemenea, reprezintă prilejul ideal de a-i convinge pe jurați că ei sunt cei care merită titlul de „Miss și Mister Boboc 2018”. Între acestea, vor fi presărate și probele surpriză, pregătite de elevii claselor a XII-a cu mare atenție, dar și momente artistice susținute de invitați speciali, cel mai așteptat fiind Mario Fresh.
Liceul „Regina Maria” vă așteaptă în număr cât mai mare să le fiți alături și să păstrați tradiția debutului bobocilor în viața de liceeni! (Andra F.)