Dorohoi News Logo

Miss și Mister Boboc 2018: Emoții și energie la Balul Bobocilor organizat de Seminarul „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi – VIDEO/FOTO

Balul Bobocilor Seminar_60

Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi au scris duminică, 11 noiembrie 2018, încă în act al unei piese intitulată sugestiv „Ani de liceu”.

Bobocii de acum patru ani și bobocii de azi și-au propus să petreacă momente unice într-un spectacol intitulat „A night to remember”. Din programul spectacolului nu au lipsit dansurile tradiționale și moderne, piesele de teatru, momentele surpriză și voia bună.

Juriul care a evaluat prestația bobocilor a fost format din: pr. prof. Constantin Muha, directorul Seminarului dorohoian (președinte juriu), prof. Mihaela-Paula Stoleru, reprezentant al Consiliului  Profesoral, dl. Ionel Zaharia, reprezentant al Comitetului de Părinți, dna. ing. Liliana Dumitraș, Casa de Modă „Lias”, reprezentant al sponsorilor, domnișoara Antonia Pălie, reprezentant al Consiliului Elevilor.

În concurs au evoluat:
Perechea nr.1: Otilia Giosu și Constantin Drugă
Perechea nr.2: Roberta Prisacariu și Vlad Romaniuc
Perechea nr.3: Alexandra Olariu și Eduard Hodan 
Perechea nr.4: Teodora Tăzlăoanu și Iulian Roman
Perechea nr.5: Ramona Lepărdă și Petronel Balanișcu
Perechea nr.6: Theodora Ghivireagă și Alexandru Băteală

Cele șase perechi de boboci au oferit publicului un spectacol de neuitat, dovedind roadele muncii în urma unei perioade de pregătiri pentru proba de prezentare, cele trei probe de dans (vals, dans la alegere,dans popular), proba de aptitudini și proba surpriză. 

După încheierea tuturor probelor şi după momentele de deliberare ale juriului, bobocii care au primit titlul de Miss şi Mister Boboc 2018 au fost Alexandra Olariu și Eduard Hodan, perechea nr.3, iar titlul de Miss și Mister Popularitate 2018 a fost acordat perechii nr.5, formată din  Ramona Lepărdă și Petronel Balanișcu.

Organizatorii doresc să le mulțumească, pe această cale, tuturor celor care s-au implicat în buna organizare și desfășurare a acestui spectacol-concurs și celor care au făcut posibilă realizarea lui. (Andra I.)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web